marți, 17 iulie 2012

Recenzie Experimentul Angel de James Patterson


Mi-a făcut plăcere să citesc “Experimentul Angel” deși, la început am fost reticentă în privință ei, mă bucur că a reușit să mă impresioneze în adevăratul sens al cuvântului. 

Este genul de carte în care ne identificăm foarte ușor cu personajele, iar de această dată oscilam mereu între Nudge și Max.

Nudge este genul personajului care intră mereu în probleme datorită curiozității sale, iar în cele mai teribile momente, are de fiecare dată ceva de spus, iar asta a făcut-o mai specială penru mine. Este ușor neîndemânatică, dar nu ai cum să nu prinzi drag de ea. În schimb Max, pe tot parcursul cărții a încercat să își țină familia unită, formată din cei cinci prieteni cu care a crescut și având grijă de fiecare în parte. A lăsat deoparte necesitățile ei personale și a fost puternică din totdeauna pentru ei. 

 “Sunt dură? Puternică? Sunt fermă? Absolut.”

De mult timp nu am mai citit o carte în care să regăsesc un personaj feminin puternic pe forțele proprii, iar asta i-a adus un mare plus, pentru că în mare parte acțiunea se bazează pe ea și încercările prin care va trebui să treacă pentru a îi știi pe cei dragi în siguranță.. 

“Experimentul Angel” ne prezintă o lume în care câțiva copii sunt modificați genetic și sunt supuși la tot felul de experimente, iar Max cu grupul ei au fost singurii care au reușit să scape din infern, însă nu pentru totdeauna, deoarece halatele albe și Eliminatorii sunt pe urmele lor. În tot acest timp ei vor fi mereu pe fugă și vor fi supuși în permanență riscului de a fi descoperiți.

De asemenea, cartea nu va fi lipsită de acțiune și intrigă, iar răsturnările de situații ne vor lăsa realmente cu o dorință arzătoare de a pune mâna pe volumul doi. 

În concluzie, un sfat prietenesc și o grijă maternă ne ajută pe fiecare să depășim orice obstacol, iar loialitatea și prietenia sunt cele mai bune ingrediente pentru acest lucru. 

“…prietenii mei sunt lumea mea.” 
 
 Editura: Leda
 Notă: 5/5

2 comentarii:

Only Books spunea...

"…prietenii mei sunt lumea mea.”

Desi nu prea sunt de acord imi place la nebunie cum suna. Draguta recenzia:)

Dee.

Larisa Papy spunea...

Ai primit Liebster blog award de la mine http://some-books-are-to-be-tasted.blogspot.ro/2012/07/liebster-blog-award.html . Go check it;)